Last Updated on 05/04/2024 by Radu Grozescu
Fotografierea unui airshow este mult mai simplă decât ne așteptăm, atât din punct de vedere al aparaturii necesare cât și a tehnicilor fotografice, mai ales dacă aplicăm măcar o parte dintre ideile prezentate mai jos pentru fotografierea unui spectacol aviatic.
Materialul din articol a fost extins și transformat într-un E-book foto gratuit care poate fi descărcat aici: „Radu Grozescu – Cum fotografiez un Airshow”
Aparatura utilizată:
Aparatul
Orice DSLR este pe deplin capabil să ne ofere deplină satisfacție la un airshow.
Chiar și modelele Entry și mid level vor face față foarte bine la ceea ce avem de fotografiat (ex. Canon 700D, Nikon D3300, D5300, etc.).
Dacă folosim un aparat mirrorless, ne va fi mai ușor dacă avem unul dintre modelele cu vizor (ex. Sony A6000, Olympus OM-10, Fuji X-T10, etc.).
Mai mult, folosirea unui aparat „crop” este mult mai avantajoasă decât a unui Full frame deoarece factorul de crop va acționa în avantajul nostru, aceeași focală oferindu-ne o imagine mai mare a subiectului.
De exemplu, un aparat crop 1.5x – 1.6x va face ca un obiectiv de 200mm să ne ofere o imagine la fel de mare a subiectului ca un obiectiv de 300mm pe Full frame.
Obiectivul
Cu toate că am văzut fotografii foarte reușite de la un spectacol aviatic făcute cu „umilul” 18-55mm, cel mai potrivit pentru fotografierea unui airshow este un teleobiectiv.
Pentru aparatele „crop” există teleobiectivele Nikon 55-200, Canon 55-250, Nikon 55-300, la prețuri foarte acceptabile. Sigur că pe aparatele „crop” se pot folosi cu succes și toate obiectivele construite pentru aparate Full frame.
Pentru Full frame cel mai cunoscut teleobiectiv este 70-300 (Canon, Nikon, Tamron), dar există multe altele: 70-200/2.8 (Canon, Nikon, Tamron), 70-200/4 (Canon, Nikon, Tokina), Nikon 80-400, Canon 100-400, etc. Modelele Tamron și Tokina sunt disponibile pentru mai multe monturi (min. Canon și Nikon).
70-200/2.8 și 70-200/4 se pretează foarte bine și la folosirea teleconvertoarelor (1.4x și 2.0x) pentru multiplicarea distanței focale, dar nu trebuie să uităm că acestea duc și la scăderea corespunzătoare a luminozității (o treaptă pentru 1.4x, respectiv 2 trepte pentru 2.0x).
O clasă de obiective apărute relativ recent poate satisface cerințele mai extravagante pentru focale mari: Sigma 150-600 Sports și 150-600 Contemporary, Tamron 150-600, Nikon 200-500/5.6.
Toate dispun și de stabilizare, care se poate dovedi foarte importantă la folosirea de focale mari cu timpi de expunere de genul 1/125 – 1/500s.
Pentru fotografierea aeronavelor expuse la sol am putea dori să avem cu noi un wide, poate chiar și un fish-eye.
Baterii și Carduri
La airshow-uri se trag de obicei foarte multe imagini, în special dacă se fotografiază în rafală.
Astfel, în majoritatea cazurilor vom fi bucuroși să avem cel puțin o baterie de rezervă și carduri suficiente.
Vestea bună este că bateriile se consumă mult mai puțin la fotografierea susținută în rafală deoarece LCD-ul aparatului este folosit mult mai puțin, așa că o baterie va fi capabilă să reziste la un număr mult mai mare de imagini decât la fotografierea „normală”.
Ideal, mai ales pentru fotografierea în rafală, ar fi de folosit carduri cât mai rapide (ex. SanDisk Extreme sau SanDisk Extreme pro, etc). Dacă se fotografiază în format RAW, un card de 32GB va putea găzdui între 1000-2000 imagini, depinzând de rezoluția aparatului și de setările RAW. Bineînțeles că pot fi folosite carduri de orice capacitate.
Tehnica foto
În mod normal, de fiecare dată când ne pregătim să fotografiem, avem în vedere următoarele setări principale:
– timpul de expunere, diafragma, sensibilitatea, balansul de alb, picture controls/styles, modul de declanșare, stabilizarea, AF-ul.
Mai jos voi încerca să fiu cât mai scurt deci voi trata doar aspectele principale în legătură cu tipul de subiect.
Timpul de expunere
Avioane cu elice: ideal 1/250s, max. 1/500s, deoarece la timpi mai scurți elicea „îngheață”.
Elicoptere: deoarece elicea principală are o turație inferioară celei de la avioane, ar fi de încercat spre 1/125s, dar timpul devine periculos de lung, în special pentru teleobiective.
Mai mult, la unele elicoptere apare vibrația fuselajului care duce la porțiuni neclare pe corpul aeronavei.
Dacă obiectivul dispune de stabilizare, aceasta merită folosită la timpii menționați mai sus.
Avioane cu reacție: 1/2000s este un timp bun de pornire. Depinde și de precizia cu care le putem urmări mișcarea cu aparatul.
Dacă avem în cadru reactoare care se mișcă în direcții diferite, 1/4000s ar fi mai sigur.
Diafragma
Majoritatea obiectivelor menționate mai sus au luminozitatea în jur de 5.6 (inclusiv diverse combinații de 70-200mm cu convertere). Astfel, nu vom putea avea acces la valori mai deschise ale diafragmei.
Pentru o calitate mai bună a imaginii ar fi ideal să putem închide diafragma față de luminozitate. Aceasta va asigura și un plus de profunzime, care poate ascunde micile erori de focalizare.
Când există restricții legate de necesitatea uni timp de expunere scurt, unii fotografi preferă să închidă doar cu 2/3 de treaptă, ex. de la 5.6 la 7.1.
Dacă lumina este deficitară este posibil să nu mai dorim să închidem diafragma, deoarece aceasta se va face cu urcarea corespunzătoare a sensibilității (ISO).
Posesorii de obiective luminoase beneficiază de o flexibilitate mai mare în alegerea diafragmei de lucru.
Sensibilitatea
Ideal ar fi să lucrăm la sensibilități mici, dar aici vom avea în atenție în primul rând timpul de expunere. La timpi scurți (ex. 1/2000s) și diafragme relativ închise (ex. 5.6 – 7.1) sigur va fi nevoie să urcăm sensibilitatea, inclusiv în plin soare.
O soluție comodă este să lăsăm sensibilitatea pe Auto, deci să fie reglată de aparat.
O caracteristică folositoare a aparatelor este că vor urca sensibilitatea doar în ultimă instanță și doar cu valoarea necesară obținerii expunerii corecte.
Moduri de expunere
Putem opta fie pentru un mod automat de expunere (atunci când dorim ajutorul aparatului în stabilirea expunerii corecte), fie pentru modul Manual „clasic” în care fixăm noi toți parametrii de expunere (timp, diafragmă, sensibilitate).
Prioritate timp (Tv, S) cu Auto ISO:
Poate fi folosit în cele mai diverse situații de lumină, de la plin soare la cer acoperit.
Stabilim timpul în funcție de subiect și aparatul se ocupă de rest.
Nu vom uita că aparatul va deschide întâi diafragma la maxim înainte de a începe să urce sensibilitatea, deci dacă vrem ca diafragma să nu coboare mai mult de o anumită valoare (ex. 7.1 în loc de 5.6) vom opta pentru altă metodă.
Manual cu Auto ISO
Destul de multe aparate permit utilizarea simultană a modului Manual și a Auto ISO. Verificați totuși dacă aparatul propriu face asta. Dacă da, în modul Manual stabilim timpul și diafragma dorite iar aparatul se va ocupa de expunerea corectă moodificând sensibilitatea după nevoie.
Singura problemă de expunere ar putea apărea în plin soare, dacă dorim un timp 1/250s sau mai lung și stabilim o diafragmă de 7.1 sau mai deschisă, deoarece expunerea tipică la soare la 100 ISO este în jur de 1/125 cu 11-16, deci 1/250 cu 8-11. Astfel, deoarece aparatul nu va putea folosi sensibilități sub 100 ISO riscăm o oarecare supraexpunere.
În aceste cazuri, recomand închiderea manuală a diafragmei la valorile necesare.
Nu recomand combinații cu prioritate diafragmă (Av, A) deoarece nu vom mai putea controla direct timpul de expunere.
Balansul de alb
Setarea Auto este de evitat deoarece poate avea comportări imprevizibile în funcție de suprafața ocupată de cer și de direcția de fotografiere.
Cea mai comodă metodă este folosirea preset-urilor: Soare, Nor, după condițiile meteo.
Se poate face și un balans de alb manual (CWB) dar în majoritatea cazurilor nu se justifică efortul, iar acesta oricum nu va fi valabil decât dacă nu se modifică lumina.
Picture controls/Styles
Aș recomanda testarea setării Peisaj (Landscape) pentru culori mai saturate și contrast mai bun. Aceasta are și proprietatea de a face cerul mai albastru (și iarba mai verde, dar la airshow rareori avem iarbă în cadru).
Stabilizarea
Recomand folosirea stabilizării la timpii de expunere mai lungi de 1/500s. La fotografierea reactoarelor (în jur de 1/2000s) stabilizarea poate fi închisă deoarece e posibil să ne facă mai multe probleme decât poate rezolva, mai ales la focale mai mari.
Dacă există mai multe moduri de stabilizare la obiectivul respectiv, verificați care dintre ele permite „panning-ul”.
Fotografierea unui airshow
Cel mai comod este să urmărim mișcarea avioanelor (formațiilor) și să declanșăm în momentul dorit.
Se poate folosi cu mult succes și fotografierea în rafală, dar atenție la consumul de carduri și baterii.
La un airshow recomand folosirea modului de focalizare continuă, care va compensa pentru modificarea distanței dintre aparat și subiect.
P.S. Fotografierea reactoarelor seamănă foarte mult cu fotografierea de păsări în zbor (timp 1/2000), dar este mai simplă deoarece avioanele nu zboară atât de neregulat ca anumite păsări.
Curățenia captorului
Cu câteva zile înainte de participarea la un spectacol aviatic este un moment excelent pentru a controla starea de curățenie a captorului, fotografiind cerul la diafragma 11 sau mai închisă.
Altfel, riscăm ca în special la fotografierea avioanelor cu elice, la care vom folosi timpi în jur de 1/250s, să se vadă pe cer toate impuritățile de pe captor deoarece vom avea o diafragmă relativ închisă.
Confortul fotografului
Pentru o zi petrecută în plin soare pe o pistă de beton la un airshow recomand o cămașă cu mâneci lungi și șapcă/pălărie moale pentru protecția împotriva soarelui.
Apa este foarte importantă, deci măcar 1 litru ar fi bine de avut în geanta foto. Spre norocul nostru, gențile și rucsacii foto au calități termoizolante. Este adevărat că la multe spectacole există puncte de aprovizionare, dar e posibil să nu vă distreze statul la coadă.